Marius Dunca

Articolele etichetate cu «tinerii social democrati»

Ajutoare de suflet

Tinerii social-democraţi din Braşov vor oferi cadouri familiilor copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi aflaţi în situaţii financiare precare, în special oferta constând în pachete cu alimente. „Aceste familii ne-au impresionat prin puterea pe care o au să lupte doar pentru a vedea un zâmbet pe chipurile copiilor lor, umbrite de suferinţa cauzată de bolile mult prea grave de care aceştia suferă”, a spus preşedintele TSD Braşov, Marius Dunca. El a dat exemplul unei fetiţe de 5 ani, care nu poate merge şi nu poate mânca din cauza unei boli grave, aceasta putând fi tratată numai printr-un tratament costisitor.             (C.H.)

Bucurii pentru cei în suferinţă

Tinerii social-democraţi braşoveni se alătură acţiunilor caritabile ale PSD. Noi ne vom adresa unei categorii mai speciale – copiii şi tinerii cu dizabilităţi, aflaţi în situaţii financiare precare.

Acţiunile vor consta în sprijinirea prin pachete cu alimente, jucării a câtorva familii, măcar în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Aceste familii ne-au impresionat în mod deosebit prin puterea pe care o au să lupte doar pentru a vedea un zâmbet pe chipul copiilor lor umbrit de suferinţa cauzată de bolile mult prea grave de care aceştia suferă. Sunt copii care s-au maturizat înainte de vreme şi care pot fi o lecţie de supravieţuire pentru noi toţi. Ei ştiu să preţuiască fiecare clipă pe care o trăiesc, o simplă îmbrăţişare, un medicament, un fruct, un singur leu reprezintă un miracol pentru ei.

Mulţi tineri din ziua de azi sunt preocupaţi de aspectele materiale ale vieţii şi uită ceea ce contează cu adevărat, uită de solidaritate şi de magia darurilor. Noi, tinerii social-democraţi, vrem să le amintim tuturor că bunătatea este mai presus de orice şi că există mulţi oameni cărora le putem aduce o bucurie imensă printr-un minim efort din partea noastră.”

Marius Dunca,

Preşedinte Organizaţia Judeţeană TSD Braşov

 

http://www.bv01ade.ro/Blog/Niste-ingerasi-au-nevoie-de-ajutorul-nostru.html

Campania CARTEA DE ACASĂ – un succes

Campania CARTEA DE ACASĂ – Donează o carte pentru românii din Diaspora!, organizată de tinerii social-democraţi a ajuns la final.

Implicarea, solidaritatea şi interesul de care au dat dovadă tinerii social-democraţi activişti sau simpatizanţi, alături de o parte din braşoveni au constribuit la asigurarea succesului acestei campanii la Braşov. Din întreg judeţul Braşov s-au colecate 1416 cărţi care au fost trimise la sediul central al TSD pentru a fi distribuite în Diaspora.

Luna decembrie este luna cadourilor şi ne bucură faptul că împreună reuşim să le facem o bucurie şi copiilor români aflaţi la mii de kilometri distanţă. Acea cărticică donată poartă cu ea bucuria de a fi aproape chiar dacă ne despart graniţe, aduce o parte din solidaritatea şi bunăvoinţa unui întreg popor şi reprezintă un semn al faptului că nu ne-am uitat niciodată „fraţii”.

Le mulţumim şi pe această cale tuturor celor care s-au implicat. Împreună contribuim la formarea identităţii naţionale a generaţiei viitoare şi demonstrăm că România este mai mult decât o naţiune, este o stare de spirit.”

CARTEA DE ACASA–Doneaza o carte pentru romanii din Diaspora!

Aparitii in presa:

TRANSILVANIA EXPRES

Acţiune culturală

Tinerii social-democraţi au iniţiat o campanie culturală privind facilitarea accesului românilor din diaspora la cărţile în limba română. Astfel, fiecare braşovean care doreşte să trimită o carte peste graniţele ţării o poate face, donând la centrul de colectare de pe strada 13 Decembrie nr. 59. Campania îşi propune strângerea de manuale şcolare, dar şi de volume de beletristică pentru copii. Scopul campaniei este acela de a forma un fond cât mai mare de carte pentru copiii din străinătate, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.     (C.H.)

 

BUNA ZIUA BRASOV

Tinerii PSD Braşov strâng cărţi pentru românii din diaspora

Tinerii social-democraţi din toată ţara au demarat o campanie de strângere de cărţi româneşti pentru confraţii noştri din diaspora numită „Cartea de acasă”. Iniţiativa este a Departamentului PSD de Politică Externă şi Relaţia cu Comunităţile Româneşti. Campania se desfăşoară în perioada 15 noiembrie – 10 decembrie 2010 şi presupune strângerea cât mai multor cărţi româneşti, cu precădere manuale (istorie, geografie, limba şi literatura română etc.), dar şi beletristică pentru copiii din Diaspora. Scopul acestei campanii este de a dona cărţi româneşti, în perioada sărbătorilor, familiilor de români din diaspora. „Copiii din Diaspora sunt nevoiţi să se adapteze culturii ţării în care trăiesc şi îşi pierd legăturile cu România. Noi, tinerii social-democraţi, suntem alături de fraţii noştri din Diaspora şi ne propunem să îi sprijinim prin toate mijloacele de care dispunem. Facem un apel pe această cale ca fiecare dintre noi să doneze cărţi româneşti. Centrul de colectare din Braşov este la sediul PSD de pe strada 13 Decembrie nr. 59”, ne-a declarat Marius Dunca, preşedinte Organizaţiei Judeţene a TSD Braşov.

 

BRASOVUL TAU

Donează o carte

Tinerii social-democraţi au iniţiat o campanie culturală privind facilitarea accesului tinerilor români din diaspora la cărţile în limba maternă. Astfel, fiecare braşovean care doreşte să trimită o carte peste graniţele ţării o poate face, donând la centrul de colectare de pe Strada 13 Decembrie nr. 59. Campania îşi propune strângerea de manuale şcolare, dar şi de volume de beletristică pentru copii, care să le fie făcut cadou cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

 

www.1235.ro

„CARTEA DE ACASĂ” Donează o carte pentru românii din Diaspora!

Campania se desfășoară în perioada 15 noiembrie – 10 decembrie 2010 și presupune strângerea cât mai multor cărți românești, cu precădere manuale (istorie, geografie, limba și literatura română, etc.), dar și beletristică pentrucopiii din Diaspora.Scopul acestei campanii este de a dona cărți românești, în perioada sărbătorilor, familiilor de români din diaspora.
”Copiii din Diaspora sunt nevoiți să se adapteze culturii țării în care trăiesc și își pierd legăturile cu România.
Noi, tinerii social-democrați, suntem alături de ”frații” noștri din Diaspora și ne propunem să îi sprijinim prin toate mijloacele de care dispunem.
Dreptul la cultură și identitate proprie este un drept dobândit prin naștere care trebuie respectat și sprijinit. Este datoria națională a fiecărui român să împartă moștenirea culturală și tradițională cu semenii aflați la mii de kilometri distanță.
Facem un apel pe această cale ca fiecare dintre noi să contribuie la crearea identității culturale a românilor de peste hotare prin donarea de cărți românești. Centrul de colectare din Brașov este la sediul PSD de pe strada 13 Decembrie nr. 59.
DONEAZĂ O CARTE PENTRU ROMÂNII DIN DIASPORA!”

 

Comunicatul a fost preluat integral de www.stiribrasov.ro

„CARTEA DE ACASĂ” Donează o carte pentru românii din Diaspora!

La inițiativa Departamentului PSD de Politică Externă și Relația cu Comunitățile Românești, tinerii social-democrați lansează campania ”CARTEA DE ACASĂ”.

Campania se desfășoară în perioada 15 noiembrie – 10 decembrie 2010 și presupune strângerea cât mai multor cărți românești, cu precădere manuale (istorie, geografie, limba și literatura română, etc.), dar și beletristică pentru copiii din Diaspora.Scopul acestei campanii este de a dona cărți românești, în perioada sărbătorilor, familiilor de români din diaspora.

Copiii din Diaspora sunt nevoiți să se adapteze culturii țării în care trăiesc și își pierd legăturile cu România.

Noi, tinerii social-democrați, suntem alături de ”frații” noștri din Diaspora și ne propunem să îi sprijinim prin toate mijloacele de care dispunem.

Dreptul la cultură și identitate proprie este un drept dobândit prin naștere care trebuie respectat și sprijinit. Este datoria națională a fiecărui român să împartă moștenirea culturală și tradițională cu semenii aflați la mii de kilometri distanță.

Facem un apel pe această cale ca fiecare dintre noi să contribuie la crearea identității culturale a românilor de peste hotare prin donarea de cărți românești. Centrul de colectare din Brașov este la sediul PSD de pe strada 13 Decembrie nr. 59.

DONEAZĂ O CARTE PENTRU ROMÂNII DIN DIASPORA!

 

Preşedinte Organizaţia Judeţeană TSD Braşov

Marius Dunca

„Cafeneaua politică”, un succes pentru tinerii PSD

 „Cafeneaua politică”, un succes pentru tinerii PSD

 

În jur de 50 de tineri membri sau simpatizanţi PSD au participat miercuri la „Cafeneaua Politică”, din club Karaoke, pentru discuţii cu consilierul local Mihai Ghirdă. Tinerii au pus întrebări legate de aparatul Consiliului Local Braşov şi au ţinut să afle în special care sunt motivele pentru ca social-democraţii nu au un cuvânt mai greu de spus în Consiliul Local. Consilierul local Mihai Ghirdă, totodată preşedinte al organizaţiei municipale PSD Braşov, le-a explicat tinerilor prezenţi la întâlnire modul în care funcţionează aparatul legislativ local. De asemenea, tinerii au mai ridicat problema aeroportului de la Braşov, precum şi cea a proaspeţilor absolvenţi care au dificultăţi în a-şi găsi locuri de muncă.    

Loading
Categorii

Adaugă adresa ta de email:

Trimis de FeedBurner

Weight lossCZ RingsReverse Phone Lookuphow to lose weight fast